Spune legenda că meșterul Manole și cei nouă zidari ai lui nu izbuteau nicicum să ridice mănăstirea de la Argeș: ce clădeau ziua se surpa noaptea. În vis i s-a arătat că zidul va sta numai dacă vor zidi în el ființa cea mai dragă ce va veni întâi la ei. A doua zi a venit Ana, soția lui Manole, aducându-i prânzul prin ploaie. Cu lacrimi și cu cântec de leagăn, meșterul a zidit-o de vie, iar mănăstirea s-a înălțat mai frumoasă decât toate. La sfârșit, rămas fără scări pe acoperiș, Manole și-a făcut aripi din șindrilă și a căzut, prefăcându-se într-o fântână. Legenda ne șoptește că nicio frumusețe adevărată nu se ridică fără jertfă, și că cel ce zidește frumosul plătește adesea cu inima lui.