„Să nu-ți lași niciodată sufletul
să înseteze după frumos.”

Ceea ce văd nu-mi mai place; ceea ce nu văd îmi place mai mult.

Știai că Balzac și-a strâns zecile de romane și nuvele sub un singur titlu uriaș, „Comedia umană”, visând să zugrăvească întreaga societate a vremii sale? Personajele treceau dintr-o carte în alta, așa încât cititorul le regăsea, mai tinere sau mai bătrâne, de la un roman la altul.

Un cioban cânta din fluier singur pe munte, fără să-l audă nimeni. L-a întrebat un drumeț: „De ce cânți, dacă turma nu pricepe și oamenii nu te aud?” Ciobanul a răspuns: „Nu cânt ca să fiu auzit. Cânt fiindcă, atunci când las cântecul să iasă din mine, muntele, cerul și eu însumi ne întâlnim într-un singur glas. Cine cântă doar pentru urechile altora n-a auzit niciodată adevărata muzică.”

S-a născut în jurul anului 1199, fiu al lui Alfonso al IX-lea de León și al Berenguelei de Castilia, care i-a cedat coroana castiliană în anul 1217. La moartea tatălui său, în 1230, a unit sub sceptrul său cele două regate, Castilia și Leónul, punând temelia Spaniei creștine de mai târziu. Domnia sa a fost marcată de Reconquista: a smuls din mâinile maurilor cetăți însemnate precum Córdoba, în 1236, și Sevilla, în 1248, unde a mutat curtea și a întemeiat scaunul arhiepiscopal. Suveran drept și evlavios, a sprijinit ridicarea catedralelor gotice de la Burgos și Toledo și a rânduit legiuiri pentru pacea supușilor săi. S-a stins la Sevilla la 30 mai 1252 și a fost canonizat de papa Clement al X-lea în 1671, fiind cinstit ca ocrotitor al ostașilor și al cârmuitorilor drepți.

Oscar-Claude Monet s-a născut la Paris în 1840 și a crescut la Le Havre, pe coasta Normandiei, unde a descoperit fascinația pentru lumina în continuă schimbare. A fost fondatorul și cel mai consecvent reprezentant al impresionismului, curent al cărui nume însuși provine din tabloul său "Impresie, răsărit de soare" (1872), ridiculizat la început de critica vremii. De-a lungul vieții a explorat în serii exhaustive același motiv surprins în lumini diferite — clauri de fân, catedrala din Rouen, nuferii din grădina sa de la Giverny —, transformând percepția vizuală în poezie cromatică. Ultimele decenii le-a petrecut la Giverny, unde a amenajat un celebru grădini cu iaz și nuferi și a pictat marele ciclu al "Nufărilor", chiar și după ce cataracta i-a afectat vederea. A murit în 1926, la 86 de ani, lăsând o operă care a schimbat pentru totdeauna modul în care privim lumina și culoarea.

George Bacovia, pe numele adevărat George Andone Vasiliu, s-a născut pe 4/17 septembrie 1881 la Bacău, în familia unui comerciant, și a ales pseudonimul din dragostea față de orașul natal. A trăit o viață marcată de fragilitate sufletească și o sensibilitate extremă față de peisajele mohorâte ale provinciei românești, pe care le-a transpus în versuri de o forță unică. Debutând cu volumul Plumb în 1916, a impus în literatura română un simbolism propriu, inconfundabil prin monotonie, dezolare și culori stinse. A primit Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie în 1925 și, împreună cu Tudor Arghezi, Premiul Național pentru poezie în 1934. S-a stins din viață pe 22 mai 1957 la București, lăsând o operă care continuă să tulbure și să fascineze cititorii.

Doi călugări călătoreau și au ajuns la un râu unde o femeie nu putea trece. Cel mai bătrân a luat-o în brațe și a dus-o pe malul celălalt. Ore întregi cel tânăr a mocnit că a atins o femeie, până n-a mai răbdat și l-a mustrat. „Eu am lăsat-o pe mal acum ceva vreme”, i-a răspuns bătrânul, „tu însă o mai porți și acum.” Povara nu e fapta trecută, ci gândul care refuză s-o lase.

Un împărat a poruncit să fie găsit cel mai mulțumit om din țară și să i se ceară cămașa, ca leac pentru tristețea lui. Slujitorii au căutat mult și au aflat în sfârșit un om cu adevărat fericit. Dar când au vrut să-i ia cămașa, au văzut că omul acela nu avea nicio cămașă. Cine e împăcat cu sine nu duce lipsă de nimic.

Un om a venit la un părinte plângându-se că altul l-a vorbit de rău. Bătrânul l-a pus să spargă o pernă de pene în vânt, apoi să adune fiecare pană înapoi. „Nu se poate”, a zis omul. „Așa e și cu vorba grea aruncată despre altul”, i-a răspuns bătrânul. Mai bine păzim gura decât să încercăm zadarnic să strângem înapoi ce am risipit.