Un frate l-a întrebat pe un bătrân din pustie de ce cade mereu în aceleași greșeli, deși se ridică de fiecare dată. Bătrânul l-a întrebat ce face un om când cade jos, iar fratele a răspuns: „Se ridică.” „Așa fă și tu”, i-a zis bătrânul, „cazi și te ridică, iarăși cazi și iarăși te ridică, până în ceasul cel de pe urmă.” Nu căderea îl pierde pe om, ci deznădejdea care îl ține la pământ. Sfințenia nu este a celui ce nu cade niciodată, ci a celui ce se ridică de fiecare dată.