Pocăința nu este scufundare în întuneric, cum se tem cei ce n-au gustat-o, ci întoarcere la izvor. Fiul risipit nu s-a pierdut atunci când a plecat de acasă, ci atunci când a uitat că are unde se întoarce; iar când și-a adus aminte, drumul înapoi i-a fost mai luminos decât cel dus. Așa și lacrima pocăinței: nu este apă de tristețe, ci întâiul strop al izvorului care începe iarăși să curgă într-o fântână ce se crezuse secată.