Știai că Sfântul Antonie cel Mare este numit „părintele monahilor”, pentru că a fost printre cei dintâi care s-au retras să se nevoiască în pustia Egiptului, în secolul al III-lea?
Bucuria simplă nu are nevoie de multe: o pâine caldă, un chip drag, un pahar cu apă rece. Din lucrurile mărunte izvorăște seninătatea, dacă știm să le primim ca daruri.
Se povestește despre avva Moise, cel ce fusese tâlhar și s-a făcut monah, că, poruncindu-i-se odată să judece pe un frate ce greșise, a luat o coșniță găurită, a umplut-o cu nisip și a purtat-o pe spate. Ieșind afară să meargă la adunare, nisipul se scurgea pe urma lui. L-au întrebat părinții: „Ce este aceasta, părinte?” Iar el a zis: „Păcatele mele curg în urma mea și eu nu le văd, și am venit astăzi să judec păcatele altuia.” Auzind aceștia, nimic n-au mai zis fratelui, ci l-au iertat. Învățătura: cel ce își vede necontenit propriile păcate nu are vreme să judece pe altul.
Citește tot →din Pateric