Un frate purta pică altuia și nu voia să-l ierte. Bătrânul l-a chemat și i-a spus: „Când te rogi zicând «și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri», ce ceri de la Dumnezeu?” Fratele a tăcut, înțelegând că el însuși își rostea osânda. A doua zi s-a dus și s-a împăcat cu fratele său. Cel ce nu iartă își încuie singur ușa milei lui Dumnezeu.

Un semănător a ieșit să semene, și sămânța a căzut în locuri felurite. Unele semințe au căzut lângă cale și le-au mâncat păsările, altele pe piatră și s-au uscat fără rădăcină, altele între spini și au fost înăbușite. Dar cele căzute în pământ bun au rodit însutit. Sămânța a fost aceeași peste tot; deosebirea a stat în pământul care a primit-o. Cuvântul lui Dumnezeu se seamănă la fel în toate inimile, iar rodul atârnă de cât de curată și de răbdătoare este inima care îl ascultă.

„Fă-te pe tine pace și se vor împăca cu tine cerul și pământul.”