Un pustnic a fost întrebat cum se roagă, dacă nu are nici carte, nici cântări știute. El a arătat spre pârâul care curgea la marginea chiliei și a spus: „Ascultă apa. Ea cântă zi și noapte același cântec și nu obosește niciodată, fiindcă nu se laudă cu el. Așa vreau și eu să fiu: o coardă lăsată în vântul lui Dumnezeu, care sună fără să-și ceară plată.” Și au tăcut amândoi, ascultând muzica pe care nimeni n-o scrisese.

Știai că Antonín Dvořák iubea trenurile și porumbeii mai presus de multe altele? Mergea zilnic la gara din Praga să noteze numerele locomotivelor, iar în lipsă își trimitea ginerele să i le aducă. Spunea în glumă că ar da toate simfoniile sale pentru a fi inventat locomotiva.

Știai că cele șapte note muzicale — do, re, mi, fa, sol, la, si — își trag numele dintr-un imn medieval? Călugărul Guido d'Arezzo, în jurul anului 1025, a luat prima silabă a fiecărui vers dintr-un imn latin închinat Sfântului Ioan: „Ut queant laxis, Resonare fibris, Mira gestorum…”. Așa s-au născut ut, re, mi, fa, sol, la.