Novalis, pseudonimul lui Georg Philipp Friedrich von Hardenberg, s-a născut la 2 mai 1772 în Oberwiederstedt, Saxonia Prusacă, într-o familie de nobili protestanți. A studiat dreptul și filosofia la Jena, unde a intrat în cercul lui Schiller și Schlegel, și mai târziu mineritul la Academia din Freiberg. Iubita sa, tânăra Sophie von Kühn, a murit de tuberculoză în 1797, iar durerea pierderii ei a dat naștere capodoperei sale, Imnurile către noapte, șase poeme în proză și vers ce celebrează moartea ca intrare într-o viață superioară. Novalis însuși s-a stins de tuberculoză la 25 martie 1801, la numai 28 de ani, lăsând neterminate romanele sale Heinrich von Ofterdingen și Die Lehrlinge zu Sais. Este una dintre vocile cele mai profunde și mai mistice ale romantismului german timpuriu.

S-a născut la 8 septembrie 1841 la Nelahozeves, un sat pe Vltava, la nord de Praga, fiul unui hangiu și măcelar. Muzician de adâncă credință catolică, a ajuns celebru cu ajutorul lui Johannes Brahms, care i-a recomandat „Dansurile slave” unui editor, deschizându-i drumul spre recunoașterea europeană. Între 1892 și 1895 a condus Conservatorul Național din New York, iar din impresiile lumii noi a izvorât Simfonia a IX-a „Din Lumea Nouă”, alături de Cvartetul „American”. Din durerea pierderii primilor săi copii s-a născut monumentalul „Stabat Mater”, mărturie a suferinței transfigurate prin rugăciune. A rămas până la capăt legat de folclorul boem și de rădăcinile sale țărănești. A murit la 1 mai 1904, la Praga.

Știai că Mihai Eminescu a fost o vreme sufleur și copist într-o trupă de teatru ambulantă? În tinerețe a colindat orașele cu actorii, făcând de toate în culise, ca să fie aproape de scenă și de cărți. Această viață de pribeag i-a hrănit dragostea de limbă și de folclorul cules pe drumuri.