Sfântul Sava a trăit în ținuturile de la nordul Dunării, în vremea când goții stăpâneau aceste locuri, iar creștinii erau supuși prigoanei. Era un creștin evlavios, blând și statornic în credință, care nu s-a lepădat de Hristos nici atunci când conducătorii păgâni au poruncit credincioșilor să mănânce din cărnurile jertfite idolilor. În timpul prigoanei dezlănțuite de căpetenia gotă Athanaric, Sava a fost prins, chinuit și, în cele din urmă, înecat în râul Buzău, la vârsta de aproximativ treizeci și opt de ani, în anul 372. Moaștele sale au fost duse mai târziu în Capadocia, iar despre mucenicia lui s-a păstrat o scrisoare autentică, „Pătimirea Sfântului Sava”, trimisă de Biserica din Gothia către Biserica din Capadocia. Este cinstit ca unul dintre cei mai vechi martiri de pe teritoriul de astăzi al României.