Călătorii

Munții Stâncoși ai Canadei se oglindesc în lacuri de un albastru-turcoaz atât de curat încât par pictate. La Banff, piscurile înzăpezite stau de strajă deasupra pădurilor de brad, iar liniștea de aici are ceva sfânt, ca într-o catedrală fără pereți.

Lacul Louise din Banff este o minune de apă smaraldină, hrănită de ghețari și încununată de munți. Când dimineața e liniștită, oglinda lui răsfrânge întreg cerul, iar sufletul se umple de o pace pe care puține locuri de pe pământ o pot dărui.

Quebecul vechi te poartă înapoi în timp, pe străduțe de piatră mărginite de case cu acoperișuri ascuțite și felinare aprinse. Cu ale sale ziduri de cetate și cu franceza care se aude pretutindeni, orașul pare un colț de Europă rătăcit cu drag pe pământul Lumii Noi.

Cascada Niagara își prăvălește apele cu un vuiet care se aude de departe, ridicând deasupra ei o ceață veșnică străpunsă adesea de curcubeie. Puterea nesfârșită a acestei ape ce se aruncă în hău îți amintește cât de măreață și necuprinsă este firea.

Chichen Itza, în inima peninsulei Yucatan, păstrează piramida El Castillo, ridicată de mayași cu o știință a stelelor ce încă uimește. La echinocțiu, umbra alunecă pe trepte ca un șarpe de lumină, iar pietrele vechi par să șoptească secretele unei lumi apuse.

Teotihuacan, aproape de orașul Mexico, îți deschide Aleea Morților străjuită de Piramida Soarelui și cea a Lunii. Cine urcă treptele lor privește peste o cetate uriașă, zidită de un popor pierdut în negura vremii, ale cărui vise de piatră au rămas nemuritoare.

Costa Rica este un rai verde unde pădurea tropicală coboară până la ocean. Pe cărările din junglă răsună strigătul păsărilor și foșnetul maimuțelor, cascadele se ascund printre ferigi uriașe, iar oamenii te întâmpină cu blândul lor îndemn: pura vida.

Havana Cubei pare oprită în timp: mașini de altădată lunecă pe faleza bătută de valuri, iar fațadele coloniale, decolorate de soare și de sare, își păstrează o frumusețe demnă. Peste toate plutește muzica, iar seara orașul dansează sub cerul cald al Caraibelor.

În inima Parcului Yellowstone, izvorul Grand Prismatic strălucește în cercuri de albastru, verde, galben și portocaliu, ca o floare uriașă de apă fierbinte. Aburii calzi urcă lin spre cer.

Antelope Canyon se răsucește în valuri de gresie roșiatică prin care lumina coboară în raze aurii. Pereții netezi par sculptați de o mână blândă, iar liniștea dinăuntru e aproape sfântă.

Lacul Louise, cuibărit între munții stâncoși ai Canadei, strălucește într-un turcoaz aprins hrănit de ghețari. Oglinda lui răsfrânge piscurile, iar liniștea locului te învață răbdarea.

La Chichén Itzá, piramida lui Kukulcán se ridică geometrică și tăcută în inima junglei din Yucatán. La echinocții, umbra desenează pe trepte un șarpe ce coboară, iar priceperea mayașilor în stele și numere te lasă cu inima plină de mirare.

Teotihuacán se deschide larg în valea Mexicului, cu Aleea Morților ce leagă Piramida Soarelui de cea a Lunii. Urcând treptele abrupte spre cer, în orașul acesta pe care aztecii îl socoteau făurit de zei, te simți deodată mic și înălțat totodată.

La Tikal, în adâncul junglei din Guatemala, piramidele mayașe străpung coroanele copacilor și se scaldă în strigătul maimuțelor urlătoare. Din vârful unui templu, deasupra mării de verdeață, privești o lume pierdută și regăsită deopotrivă.

Route 66, legendara șosea americană dintre Chicago și Santa Monica, șerpuiește prin preerii, deșerturi și orășele cu firme de neon din alt veac. E un drum al libertății, presărat cu popasuri și amintiri.

Șoseaua Hana din Hawaii șerpuiește prin păduri tropicale, pe lângă cascade și podețe înguste, cu oceanul licărind printre frunziș. E un drum lin, care te învață să nu te grăbești și să savurezi fiecare priveliște.