Natură

Muntele Erebus (3.794 m) de pe Insula Ross este cel mai sudic vulcan activ din lume si unul dintre putinii vulcani cu un lac de lava permanent in crater. Temperaturile extrem de scazute ale Antarcticii creeaza cristale de feldspat (anortoclaz) de dimensiuni neobisnuit de mari in lava. Vulcanul emite continuu gaze si vapori, vizibili de la distante mari.

Antarctica gazduieste cele mai violente vanturi catabatice de pe Pamant, formate cand aerul rece si dens de pe platoul interior coboara rapid spre coasta, atingand viteze de peste 300 km/h. Aceste vanturi sculpteaza suprafata ghetii in forme caracteristice numite sastrugi. Terra Adelie detine recorduri istorice de viteza medie a vantului.

In iulie 1983, statia rusa Vostok din Antarctica a inregistrat temperatura de -89,2 grade Celsius, cel mai scazut punct termic masurat vreodata la suprafata terestra de o statie meteo. Satelitii au detectat ulterior, in 2010 si 2013, zone din platoul antarctic estic care au atins -93 grade Celsius, dar acestea nu sunt considerate oficial deoarece nu provin de la statii meteo de suprafata.

Antarctica contine circa 26,5 milioane de kilometri cubi de gheata, reprezentand aproximativ 70% din rezerva mondiala de apa dulce. Daca intreaga calota s-ar topi, nivelul oceanelor planetare ar creste cu aproximativ 58-60 de metri. In unele zone, ghetarul atinge o grosime de peste 4.700 de metri.

Vaile McMurdo (Dry Valleys) din Antarctica sunt considerate cel mai uscat desert de pe Pamant, fara precipitatii semnificative de milioane de ani. Vanturile catabatice evaporeaza orice urma de umiditate inainte ca zapada sa se poata acumula. Aceasta regiune este atat de asemanatoare cu Marte incat NASA a folosit-o ca teren de testare pentru rovere.

Pinguinul Emperor (Aptenodytes forsteri) este singura specie de pasare care cuibareste in Antarctica in timpul iernii polare, la temperaturi de pana la -60 grade Celsius si in vanturi de 200 km/h. Masculii tin oul caldut pe labe sub un pliu de burta timp de circa 65 de zile, fara sa manance. Colonia principala de la Cape Washington numara zeci de mii de exemplare.

Ghetarul Beardmore se intinde pe aproximativ 200 km lungime si 40 km latime, coborand de pe Platoul Polar antarctic spre Banchiza Ross. A fost traversat pentru prima data de Ernest Shackleton in expeditia sa din 1908-1909 si ulterior de Robert Falcon Scott in expeditia catre Polul Sud din 1911-1912. Este considerat unul dintre cei mai mari ghetar de vale din lume.

In fiecare primavara australa (septembrie-octombrie), deasupra Antarcticii se formeaza o depletie severa a stratului de ozon, cunoscuta drept gaura de ozon. Fenomenul este cauzat de reactii chimice pe suprafata norilor stratoferici polari in prezenta compusilor clorurati si bromurati. Dupa Protocolul de la Montreal din 1987, gaura arata semne lente de recuperare.

Muntii Gamburtsev sunt un lant muntos din Antarctica de Est cu varfuri de pana la 3.400 m inaltime, complet acoperiti de calota glaciara si complet invizibili de la suprafata. Descoperiti prin masuratori seismice sovietice in 1958, au fost explorati cu radar aerian abia in ultimele decenii. Originea lor geologica ramane partial nedescifrata.

Norii stratoferici polari, numiti si nori nacrosi sau nori sidefati, apar la altitudini de 15-25 km, deasupra troposferei, in perioadele reci de iarna polara. Reflecta lumina soarelui dupa apus si produc culori irizate spectaculoase pe cer. Joaca un rol cheie in distrugerea ozonului stratrosferic prin reactii chimice eterogene.

Bariera de Gheață Ross (Ross Ice Shelf) este cel mai mare platform de gheață plutitor din lume, cu o suprafață comparabilă cu cea a Franței, de circa 500.000 km pătrați. Grosimea sa variază între 100 și 600 de metri, iar marginea sa nordică formează un perete de gheață înalt de zeci de metri deasupra mării. A fost descoperită de James Clark Ross în 1841.

La Polul Sud geografic, soarele răsare o singură dată pe an (în jurul echinocțiului de primăvară australă, în septembrie) și apune o singură dată (în jurul echinocțiului de toamnă, în martie), rezultând 6 luni de lumină continuă și 6 luni de noapte continuă. Această alternanță extremă reglează toate ritmurile biologice ale faunei antarctice.

Foca Weddell (Leptonychotes weddellii) este cel mai sudic mamifer marin din lume, trăind în apele înghețate direct sub calota glaciară. Ea își menține respirația sub gheață prin găuri pe care le roadă cu dinții și poate coborî până la 600 m adâncime, rămânând sub apă până la 80 de minute. Populația sa este de circa 800.000 de indivizi.

Balena albastră (Balaenoptera musculus), frecventă în apele subantarctice și antarctice, este cel mai mare animal cunoscut că a existat vreodată pe Pământ, atingând 30 m lungime și 180 de tone. Ea se hrănește aproape exclusiv cu krill antarctic, consumând până la 4 tone pe zi în sezonul de hrănire. Sunetele sale de comunicare pot depăși 180 de decibeli.

Euphausia superba, krillul antarctic, este un crustaceu de circa 6 cm care formează bancuri de sute de mii de tone vizibile chiar și din satelit. Reprezintă baza lanțului trofic al întregului ecosistem austral, hrănind pinguini, foci, balene și păsări marine. Biomasa sa totală este estimată la 300–500 de milioane de tone.

Don Juan Pond este un mic lac din Văile McMurdo cu cel mai mare grad de salinitate (peste 40%) dintre orice lac de suprafață de pe Pământ, rămânând lichid și la -53 de grade Celsius. Această proprietate unică îl face un analog terestru pentru potențiale lacuri saline de pe Marte. Salinitatea sa provine din clorură de calciu și alte săruri.

În anumite zone ale Antarcticii, ghețarii prezintă câmpuri extinse de gheață albastră intensă, cauzată de eliminarea treptată a bulelor de aer sub presiunea enormă a straturilor suprapuse de-a lungul a mii de ani. Această gheață este mai veche și mai comprimată decât zăpada obișnuită și poate conține aer captiv vechi de 800.000 de ani. Analizele aerului închis în aceste eșantioane oferă informații despre atmosfera preistorică.

Curentul Circumpolar Antarctic (ACC) înconjoară continentul antarctic fără întrerupere, având un debit de circa 130–140 de milioane de metri cubi pe secundă, cel mai puternic curent oceanic de pe Pământ. El izolează termic Antarctica de oceanele mai calde din nord și joacă un rol esențial în circulația globală a oceanelor. Nu există nicio masă de uscat care să-l întrerupă.

Pe continentul antarctic propriu-zis, singurele plante superioare sunt două specii de angiosperme (iarba de tundră antarctică și garoafa antarctică), prezente pe Peninsula Antarctică. În rest, vegetația se rezumă la mușchi, licheni și alge, care colonizează micile suprafețe stâncoase descoperite vara. Unii licheni antarctici sunt estimați ca având mii de ani.

Antarctica este unul dintre cele mai bune locuri de pe Pământ pentru observarea mirajelor Fata Morgana, cauzate de inversiile termice ale aerului rece de la suprafață sub aer mai cald. Acestea pot face ca țărmuri sau munți îndepărtați să pară că plutesc deasupra orizontului, sau pot face obiectele să apară răsucite și alungite. Expedițiile polare timpurii au confundat frecvent aceste imagini optice cu forme de relief reale.

În fiecare iarnă australă, gheața marină din jurul Antarcticii se extinde de la circa 3 milioane km pătrați (vara) la circa 18–19 milioane km pătrați (iarna), aproape dublând dimensiunea efectivă a continentului. Această gheață sezonieră este esențială pentru fauna marină și pentru reglarea schimburilor de căldură și CO₂ dintre ocean și atmosferă. În ultimele decenii, extinderea maximă a gheții marine antarctice a scăzut semnificativ.

Apele de suprafață antarctice, răcite extrem și îmbogățite în săruri prin formarea gheții marine, devin atât de dense încât se scufundă pe fundul oceanului, formând masa de apă numită Antarctic Bottom Water (AABW). Aceasta se răspândește pe fundul oceanelor planetare, reprezentând unul dintre principalii motori ai circulației termohaline globale. Fără această apă rece, distribuția căldurii pe Pământ ar fi radical diferită.

Antarctica produce periodic iceberguri tabulare gigantice prin desprinderea platformelor de gheață, unele cu suprafețe de mii de kilometri pătrați. Icebergul B-15, desprins din Bariera Ross în 2000, a avut o suprafață de circa 11.000 km pătrați, mai mare decât Jamaica. Aceste iceberguri pot pluti mai mulți ani înainte de a se topi complet în apele mai calde.

Groapa Marianelor din Oceanul Pacific este cel mai adânc loc cunoscut de pe Pământ, atingând circa 11.034 de metri adâncime în punctul numit Challenger Deep. Presiunea la această adâncime este de aproximativ 1.086 de ori mai mare decât presiunea atmosferică la nivelul mării. Prima coborâre cu echipaj a fost realizată în 1960 de Jacques Piccard și Don Walsh.

Saltstraumen, situat lângă Bodø în Norvegia, este cel mai puternic curent de maree din lume, cu viteze ce ating 40 km/h. La fiecare șase ore, aproximativ 400 de milioane de metri cubi de apă trec printr-un canal îngust de 150 de metri lățime. Vârtejurile formate pot atinge 10 metri în diametru.

Golful Fundy, între Canada și Statele Unite, înregistrează cel mai mare flux și reflux din lume, cu diferențe de nivel de până la 16,3 metri. Fenomenul este cauzat de rezonanța naturală a golfului cu periodicitatea mareelor atlantice. În 12 ore și jumătate, aproximativ 115 miliarde de tone de apă intră și ies din golf.

Marea Roșie are o salinitate medie de 40-41 de părți per mie, semnificativ mai ridicată decât media oceanelor mondiale de 35 ‰. Această salinitate ridicată se datorează evaporării intense, precipitațiilor reduse și lipsei râurilor care să aducă apă dulce. În ciuda acestor condiții, găzduiește un ecosistem coralier extrem de bogat, cu peste 1.200 de specii de pești.

Curentul Golf este unul dintre cele mai puternice curente oceanice din lume, transportând volume de apă de circa 30 de ori mai mari decât totalul râurilor de pe Glob combinate. El transportă apa caldă tropicală spre Europa de Nord, menținând climatul acesteia cu 5-10 grade Celsius mai cald decât ar fi în mod normal. Viteza sa poate atinge 2,5 metri pe secundă în anumite zone.

Golful Mosquito din Puerto Rico este una dintre cele mai strălucitoare lagune bioluminiscente din lume, datorată concentrației enorme de dinoflagelate din genul Pyrodinium bahamense. La agitarea apei, aceste microorganisme emit o lumină albastră-verde intensă, vizibilă chiar și de la altitudini mici. Laguna a fost desemnată rezervație naturală pentru a proteja acest fenomen rar.

În apropierea coastei sud-vestice a insulei Mauritius există o iluzie optică spectaculoasă — nisipul și sedimentele de pe fundul platoului insular curg peste marginea stâncii submarine, creând aparența unei cascade subacvatice. Fenomenul este generat de curenți și de morfologia fundului marin, nu de o cascadă reală de apă. Efectul este vizibil din aer și fotografiat frecvent din avion sau satelit.