Un ucenic a venit la un maestru olar cerându-i să-l învețe repede taina vaselor frumoase. Maestrul i-a dat un bulgăre de lut și l-a pus să frământe, zi după zi, fără a modela nimic. Trecură săptămâni, iar tânărul, mâhnit, se plânse că nu învață nimic. „Ba înveți răbdarea”, spuse bătrânul, „căci lutul nefrământat crapă la foc, iar sufletul negrăbit nu ține forma.” Când mâinile ucenicului au ajuns să simtă lutul ca pe carnea lor, olarul i-a dat în sfârșit roata. Meșteșugul nu se predă în grabă; el se coace, cum se coace pâinea, în cuptorul răbdării.