William Blake nu picta acuarelele sale ca peisagiștii englezi ai vremii, ci le concepea drept viziuni ale spiritului. În seria de ilustrații la „Cartea lui Iov”, realizată în acuarelă pentru prietenul și protectorul său Thomas Butts, formele omenești se ondulează ca flăcările, iar culoarea transparentă slujește nu naturii, ci sensului lăuntric.

În „Proverbe flamande” (1559), Bruegel cel Bătrân a înghesuit peste o sută de zicale populare, ilustrate literal de personaje: cineva „își bate capul de un zid”, altul „aruncă bani în apă”, iar o femeie „îl leagă pe diavol de o pernă”. Pictura este o adevărată enciclopedie vizuală a înțelepciunii și nebuniei omenești.

Cel mai mare artist nu are nicio idee pe care un singur bloc de marmură să nu o cuprindă deja în sine, iar mâna care ascultă intelectul este singura care poate ajunge la ea.