Herbert von Karajan a condus Filarmonica din Berlin timp de aproape treizeci și cinci de ani și obișnuia să dirijeze cu ochii închiși, pentru a se concentra deplin asupra sunetului.

Doi muzicanți s-au întrecut în fața unui înțelept. Cel dintâi a cântat repede și meșteșugit, umplând văzduhul de note ca o ploaie deasă. Al doilea a cântat rar, lăsând între sunete tăceri largi. Când au sfârșit, înțeleptul l-a ales pe al doilea. Celui dintâi, care se mira, i-a spus că el a umplut tot cu sunete, iar celălalt i-a lăsat loc să respire, căci muzica nu trăiește doar din note, ci și din tăcerile dintre ele.

Camille Corot picta peisaje cu o materie argintie, învăluită în ceață, atât de personală încât falsurile au proliferat masiv după moartea sa. Există gluma răspândită printre negustorii de artă că Corot ar fi pictat trei mii de tablouri, dintre care zece mii se află în America, o exagerare care spune totul despre amploarea falsurilor.