Forma romboidală a Coloanei s-a născut din stâlpii de pridvor și din elementele decorative pe care Brâncuși le-a cioplit din lemn încă din anii 1910–1920. Existau versiuni intitulate tot „Coloană fără sfârșit” în lemn, în curtea atelierului său parizian și în grădina fotografului Edward Steichen, cu mult înainte de monumentul de la Târgu Jiu.

În secolul al XVIII-lea, acuarela topografică era o îndeletnicire respectabilă, iar tinerii ofițeri britanici o învățau ca disciplină militară la Royal Military Academy din Woolwich. Scopul era practic — să poată desena cu precizie fortificații, coaste și terenuri —, dar mulți dintre ei au devenit peisagiști rafinați, iar deprinderea a hrănit înflorirea școlii engleze de acuarelă.

Peisajul olandez al secolului al XVII-lea a impus în pictura europeană cerul jos și imens, care ocupă adesea două treimi din pânză. Maeștri precum Jacob van Ruisdael au făcut din norii în mișcare și din lumina schimbătoare adevăratul subiect al tabloului, transformând câmpia plată a Olandei într-un spectacol al văzduhului.