Giorgio de Chirico a fondat curentul „pittura metafisica”, cu piețe pustii, arcade lungi și umbre neliniștitoare, care i-a influențat profund pe suprarealiști. Paradoxal, artistul și-a renegat mai târziu propriul stil timpuriu și a început să picteze în manieră clasică, ajungând chiar să realizeze copii datate fals ale operelor sale metafizice de tinerețe.

Știai că aria este momentul din operă în care un singur personaj își revarsă în cânt gândurile și simțirile? Cele mai frumoase arii, precum „Nessun dorma” sau „Casta diva”, au ajuns cunoscute departe de scena de teatru.

Un maestru grădinar a fost chemat să îngrijească o grădină lăsată în paragină, plină de mușchi și de crengi încâlcite. Stăpânul cel nou voia totul tuns drept, curat și strălucitor, gata până a doua zi. Grădinarul a clătinat din cap: „Grădina frumoasă nu se face, ci se așteaptă.” A curățat cu blândețe, a lăsat mușchiul acolo unde el creștea de bunăvoie și a mutat doar câteva pietre. După ani, grădina părea că e așa de la începutul lumii, deși fiecare colț fusese gândit cu migală. Cea mai înaltă artă este aceea care își ascunde truda și pare lucrarea firească a lui Dumnezeu.