Fresca exterioară a mănăstirii Voroneț, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1488, a dat lumii o culoare cu nume propriu: „albastrul de Voroneț”. Pe imensa scenă a Judecății de Apoi, acest albastru profund a rezistat mai bine de cinci veacuri sub ploi, ninsori și geruri bucovinene. Rețeta exactă a pigmentului a rămas multă vreme un mister discutat de specialiști.

Herbert Bayer, șeful atelierului de tipografie de la Bauhaus Dessau, a proiectat în 1925 fontul „universal”: un alfabet geometric compus doar din litere mici, fără majuscule. Argumentul lui era că nu vorbim cu două alfabete diferite, deci nu ar trebui nici să scriem cu ele — o idee radicală care a marcat grafica modernă.

Multă vreme icoanele rusești vechi au fost invizibile sub straturi de ulei de in înnegrit și sub ferecături metalice numite oklad. Abia la restaurările din primele decenii ale secolului XX, când curățirea a scos la iveală culorile luminoase ale „Trinității”, publicul a redescoperit adevărata paletă a lui Rubliov, ascunsă timp de secole.