Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 în Rășinari, județul Sibiu, fiu al unui preot ortodox, și a studiat filozofia la București alături de Constantin Noica și Mircea Eliade. A publicat prima sa carte, Pe culmile disperării, în 1934, câștigând premiul pentru tineri scriitori români, și a continuat cu volume ce explorau suferința, neantul și condiția umană dintr-o perspectivă radical pesimistă. Stabilit la Paris din 1938, a ales să scrie în franceză, devenind un stilist de excepție al eseului filozofic occidental, cunoscut pentru aforismele sale strălucitoare și pentru refuzul oricărui sistem filozofic. A trăit ascetic, refuzând premii și recunoașteri publice, și a fost obsedat de ideea sinuciderii fără a o pune vreodată în practică, considerând că această posibilitate îi dădea forța de a continua. A murit la 20 iunie 1995 la Paris, după o perioadă de boală, lăsând o operă ce îmbină disperarea metafizică cu o frumusețe stilistică fără egal.

Respectat de adversarii britanici, a fost adesea numit de aceștia, fără ură, drept un ostaș cavaleresc — caz rar de prețuire a unui general inamic.

Seria „La Tauromaquia”, apărută în 1816, cuprinde 33 de gravuri dedicate istoriei și artei coridei. Spre deosebire de „Caprichos” sau „Dezastrele”, ea nu are miză politică ori satirică: Goya, el însuși mare pasionat de tauromahie, redă aici momente de curaj și de moarte în arenă cu o admirație aproape documentară.