Seria de acuarele la „Paradisul pierdut” al lui Milton îl arată pe Satan într-o frumusețe tulburătoare, cu trupul luminos și simetric. Blake, care îl admira pe Milton dar îl și contrazicea, spunea că poetul fusese „de partea diavolului fără să știe”, iar culoarea lui dă chip acestei ambiguități.

În picturile flamande, obiectele obișnuite ascund adesea semnificații religioase. La Van Eyck și contemporanii săi, un crin alb înseamnă puritatea Fecioarei, o lumânare aprinsă amintește de prezența divină, iar o fereastră deschisă poate simboliza speranța mântuirii — un limbaj tăcut pe care privitorul epocii îl descifra ușor.

O legendă romană spune că figura fluviului Rio de la Plata ridică brațul îngrozită ca să nu se prăbușească peste ea fațada bisericii Sant'Agnese, proiectată de rivalul lui Bernini, Francesco Borromini. Povestea e savuroasă, dar falsă din punct de vedere cronologic: fântâna a fost terminată înainte ca fațada lui Borromini să fie ridicată.