Odilon Redon și-a împărțit cariera în două perioade contrastante: mai întâi „les noirs”, desene și litografii în cărbune și negru, populate de creaturi stranii și ochi plutitori; apoi, spre 1890, o explozie de culoare în pasteluri și uleiuri cu flori și zei. Trecerea de la întuneric la lumină a fost una dintre cele mai spectaculoase metamorfoze din pictura simbolistă.

Acustica unei săli de concert depinde de forma pereților, de materiale și chiar de numărul de spectatori prezenți. Un public numeros absoarbe sunetul altfel decât o sală goală, motiv pentru care repetițiile sună diferit de spectacol.

În pictura al fresco, culorile se așază pe tencuiala încă udă, iar când varul se usucă, ele se leagă de perete devenind parte din zid. Meșterul lucra numai porțiunea de tencuială pe care o putea acoperi într-o singură zi, numită giornata, fiindcă greșeala nu se putea corecta după uscare. De aceea frescele bune cereau mână sigură și socoteală bine gândită dinainte.