Cerneala de galuș, folosită secole de-a rândul pentru scrierea manuscriselor europene, se făcea din gogoșile de gală crescute pe stejar de o viespe parazită, amestecate cu sulfat de fier și gumă arabică. Aceeași cerneală care a permis capodopere caligrafice este astăzi coșmarul restauratorilor: acidă, ea poate „arde” pergamentul în timp, făcând ca literele să perforeze pur și simplu pagina.

Iosif Iser a fost fascinat de lumea Orientului și a Balcanilor, iar tătăroaicele din Dobrogea au devenit una dintre temele sale predilecte. Influențat de Cézanne și de cubism, el a construit figurile prin planuri ample de culoare și contururi ferme, dând o monumentalitate aparte personajelor sale.

Se povestește că, întrebat de un prieten de ce zăbovește atâtea zile la o singură cută a veșmântului și la umbra dintr-un colț ferit, Michelangelo ar fi răspuns că sunt fleacuri mărunte. Prietenul l-a mustrat cu blândețe: „Dar fleacurile nu contează.” Maestrul s-a oprit din lucru, a privit marmura și a rostit încet: „Fleacurile fac desăvârșirea, iar desăvârșirea nu este un fleac.” Așa a rămas vorba peste veacuri, ca o candelă aprinsă pentru cei ce lucrează în tăcere. Cine disprețuiește lucrul mărunt nu va atinge niciodată lucrul mare, căci frumusețea se naște din grija pentru ceea ce nimeni nu vede.