Corot era cunoscut pentru generozitatea sa discretă: în anii grei, i-a cumpărat o casă văduvei orbite a lui Honoré Daumier, care rămăsese fără mijloace. Gestul dezvăluie legăturile strânse dintre artiștii generației Realismului și Barbizonului, uniți nu doar de estetică, ci și de solidaritate.

Arturo Toscanini avea o memorie muzicală atât de bună încât dirija concerte întregi fără partitură în față. Se povestește că memoria vizuală slabă îl obligase de tânăr să învețe totul pe de rost.

Un rege a cerut sfetnicilor o muzică ce să-l bucure când e trist și să-l cumințească atunci când e prea vesel. Toți se codeau. În sfârșit, un cântăreț bătrân i-a întins cetera și a cântat un singur cântec, deodată blând și adânc. Regele care plângea a zâmbit, iar cel care mai devreme râdea zgomotos s-a făcut gânditor. Aceeași melodie mângâia rana și potolea trufia, căci muzica adevărată vorbește fiecărei inimi pe limba de care are nevoie.