Știai că, înainte de tipar, cărțile se scriau de mână în încăperi numite scriptorii, mai ales în mănăstiri? Un copist putea petrece luni întregi asupra unui singur volum, iar la sfârșit adăuga uneori o însemnare prin care se plângea de frigul din chilie, de degetele înghețate ori de oboseala ochilor. Copiatul era socotit o adevărată nevoință duhovnicească.