Un bătrân din Pateric a fost întrebat de un frate mai tânăr de ce citește mereu aceleași cuvinte, deși le știe pe de rost. Bătrânul a luat un coș vechi de nuiele, plin de găuri, și i-a cerut fratelui să aducă în el apă din râu. Fratele a alergat, dar apa se scurgea până să ajungă. „E în zadar, coșul rămâne gol”, a zis el. „Privește însă”, a răspuns bătrânul: „coșul, deși gol, s-a spălat și s-a curățat.” Așa lucrează și cuvântul bun asupra minții: chiar de nu-l ții tot, trecând mereu prin tine, te curăță pe dinăuntru.