Un pustnic vestit a fost cercetat de gândul că a ajuns la măsură înaltă. Dumnezeu i-a descoperit că nu ajunsese încă la măsura unui cizmar din cetate. Mergând la el, l-a întrebat cum viețuiește. Cizmarul, cu simplitate, i-a spus: „Muncesc, dau săracilor o parte, iar la fiecare om ce-l întâlnesc mă gândesc că el se va mântui și numai eu voi fi osândit.” Pustnicul a înțeles că această smerită gândire îl întrecea pe toate nevoințele lui.

Fluierul cel păstoresc al teologiei tale a biruit trâmbițele ritorilor; că ție, celui ce ai încercat adâncurile Duhului, ți s-au adăugat și frumusețile cuvântului. Ci roagă-te lui Hristos Dumnezeu, Părinte Grigorie, să mântuiască sufletele noastre.

Nu ajunge să crezi în Dumnezeu; trebuie să-L și iubești, iar iubirea se învață lângă El.