Diaconul Coresi, tipograf la Brașov în veacul al XVI-lea, a scos de sub teasc mai multe cărți bisericești în limba română, printre care „Tetraevanghelul” și „Psaltirea”. Prin osteneala lui, graiul românesc a început să răsune și în cărțile sfinte, netezind calea către o limbă literară unitară.