„Semnul iubirii nu stă în a dărui bani, ci în a te osteni pentru aproapele tău.”

Un frate l-a întrebat pe avva Antonie: „Ce să păzesc ca să plac lui Dumnezeu?” Bătrânul a răspuns: „Oriunde vei merge, să ai pe Dumnezeu înaintea ochilor; orice vei face, să ai mărturia Sfintelor Scripturi; și în orice loc vei ședea, să nu te miști degrabă. Pe aceste trei păzește-le.” Frica de Dumnezeu, cuvântul cel scris și statornicia țin sufletul pe calea mântuirii.

Se spune despre un bătrân din pustie că un frate mai tânăr a păcătuit greu, iar ceilalți s-au adunat să-l judece și au chemat și pe bătrân. El a luat un coș găurit, l-a umplut cu nisip și l-a purtat în spate, lăsând nisipul să curgă în urma lui pe cale. Când l-au întrebat ce face, a răspuns: „Iată, păcatele mele curg în urma mea și eu nu le văd, dar am venit astăzi să judec păcatele altuia.” Auzind aceasta, frații l-au iertat pe cel căzut și au tăcut. Cine își vede propriile scăderi curgând în urma lui nu mai are timp să le socotească pe ale aproapelui.