Suferința este singura pricină a conștiinței de sine.

Doamne, Cel ce dai lumina și soarele l-ai pus spre luminarea zilei, iar noaptea ai întins-o spre odihna firii omenești, ceea ce a lucrat toată ziua; primește-ne pe noi, cei ce acum, întru sfârșitul zilei, alergăm către Tine; nu ne lepăda pe noi în vremea slăbiciunilor noastre și primește rugăciunile noastre, și ne iartă nouă toate păcatele, cele cu lucrul, cu cuvântul și cu gândul, cu știință sau cu neștiință făcute; și ne curățește pe noi de toată întinăciunea trupului și a sufletului, făcându-ne pe noi locaș al Sfântului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă, în toată noaptea aceasta a vieții, cu inimă trează și cu gând curat să trecem toată noaptea, așteptând venirea zilei celei luminate și strălucite a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întru care va judeca cu slavă pe pământ pe toți. Amin.

Știai că, dintru început, creștinii nu au avut clopote, ci se chemau la rugăciune prin toacă și prin vestitori, iar clopotele de aramă au intrat în viața Bisericii mult mai târziu? Odată statornicite, glasul lor a fost înțeles ca un vestitor al Evangheliei peste sate și cetăți, chemând la bucurie în zilele de praznic și plângând cu jale la trecerea cuiva din această lume. De aceea clopotele se sfințesc cu rugăciune și adesea li se dau nume, ca unor slujitori care nu obosesc niciodată să cheme sufletele către cer.