Știai că lănțișoarele cădelniței au, în multe locuri, câte douăsprezece clopoței mici, socotiți a închipui glasul celor doisprezece Apostoli care au propovăduit Evanghelia în toată lumea? Cădelnița însăși este tâlcuită de dascălii Bisericii ca fiind pântecele Fecioarei, cărbunii aprinși ca dumnezeirea, iar tămâia ca firea noastră omenească, toate laolaltă vestind taina Întrupării. Așa, un lucru mărunt și de toate zilele al slujbei ajunge să poarte în el întreaga bunăvestire.

Știai că temelia vieții de mănăstire este „ascultarea”, prin care monahul își taie voia proprie și face nu ce vrea el, ci ce-i rânduiește părintele duhovnicesc, socotind aceasta mai de preț decât nevoințele trupești?

Doi drumeți au ajuns la o fântână în arșița zilei. Unul a băut și a plecat mai departe fără o vorbă; celălalt a băut, apoi s-a întors și a mulțumit fântânii și Celui ce o umple cu apă. Un bătrân care-i privea a spus ucenicului său: „Vezi? Aceeași apă i-a răcorit pe amândoi, dar numai unul a plecat și cu sufletul răcorit.”