Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoșii și smeriții, și să cădem, cu pocăință strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbește, că pierim de mulțimea păcatelor; nu întoarce pe robii tăi deșerți, că pe tine, singură nădejde, te-am câștigat.

Știai că fumul de tămâie care se înalță în biserică nu este doar o mireasmă plăcută, ci o icoană a rugăciunii care urcă la cer? Psalmistul o spune limpede: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”. Iar la Nașterea Domnului, magii de la Răsărit au adus Pruncului aur, tămâie și smirnă, tămâia fiind, după tâlcuirea Sfinților Părinți, darul adus lui Dumnezeu. De aceea, când preotul cădește, el cinstește deopotrivă sfintele icoane și pe fiecare credincios, ca chip viu al lui Dumnezeu.

Fericit este cel ce rabdă necazurile cu nădejde în Dumnezeu, căci se apropie de El și dobândește darul Duhului Sfânt.