Expedițiile de explorare din secolul al XIX-lea luau cu ele artiști tocmai fiindcă fotografia era încă greoaie sau imposibilă pe teren. Acuarela, ușoară și rapid de uscat, era mediul ideal pentru a consemna coaste necunoscute, plante și popoare, iar multe hărți și rapoarte științifice se bazau pe astfel de planșe făcute la fața locului.

Știai că portretul roman prețuia verismul, adică redarea nemiloasă a ridurilor, cheliei și trăsăturilor bătrâneții? În Republică, chipurile aspre și îmbătrânite ale patricienilor erau un semn de demnitate și de gravitas, moștenire a obiceiului de a păstra măști de ceară (imagines) ale strămoșilor. Bătrânețea, departe de a fi ascunsă, era purtată ca o insignă de autoritate.

Știai că nota „si” — a șaptea treaptă — a fost adăugată mult mai târziu decât celelalte șase? Ea a fost formată din inițialele „Sancte Ioannes”, ultimele cuvinte din același imn al Sfântului Ioan.