Giorgio de Chirico a fondat curentul „pittura metafisica”, cu piețe pustii, arcade lungi și umbre neliniștitoare, care i-a influențat profund pe suprarealiști. Paradoxal, artistul și-a renegat mai târziu propriul stil timpuriu și a început să picteze în manieră clasică, ajungând chiar să realizeze copii datate fals ale operelor sale metafizice de tinerețe.

Știai că aria este momentul din operă în care un singur personaj își revarsă în cânt gândurile și simțirile? Cele mai frumoase arii, precum „Nessun dorma” sau „Casta diva”, au ajuns cunoscute departe de scena de teatru.

Un clopotar vestit turna clopote al căror glas era limpede ca lacrima. Un ucenic l-a rugat să-i dezvăluie secretul aliajului. Meșterul i-a arătat cuptorul și i-a spus: „Nu arama singură face glasul, ci și ceasurile în care aștept, veghind focul, fără să mă grăbesc să torn.” Apoi a adăugat că mulți strică metalul bun tocmai din nerăbdare. Clopotul turnat în pripă sună spart și cheamă strâmb la rugăciune. Așa e și cu lucrul mâinilor noastre: focul îl încinge oricine, dar numai răbdarea îi dă glas curat.