Un zugrav de icoane bătrân nu punea niciodată mâna pe pensulă până nu se ruga și nu postea câteva zile. Un ucenic grăbit l-a întrebat de ce pierde atâta vreme, când mâna lui e destul de iscusită ca să picteze oricând. Meșterul a răspuns: „Mâna zugrăvește lemnul, dar chipul sfântului se scrie mai întâi în inimă.” Apoi a adăugat, întingând pensula: „Dacă inima mea e tulbure, și aurul va fi tulbure.” Icoana nu se face din culori, ci din liniște. Cine vrea să arate lumina, trebuie el însuși să tacă și să se umple de ea.

„Pătratul negru” al lui Kazimir Malevici, prezentat la expoziția „0,10” din Petrograd în 1915, a fost atârnat sus, în colțul camerei, acolo unde în casele rusești se pune icoana. Prin acest gest, Malevici a propus tabloul ca un fel de icoană a artei noi, suprematiste. Sub stratul de negru, analizele au dezvăluit ulterior compoziții pictate dedesubt.

Știai că opera „Carmen” de Georges Bizet, socotită astăzi o capodoperă, a fost primită cu răceală la premiera din anul 1875? Compozitorul a murit la scurt timp, fără să apuce să vadă cum lucrarea sa avea să cucerească întreaga lume.