Un cioban avea un fluier fermecat, căci atunci când sufla în el cu inima curată oile se linișteau, lupii se depărtau și până și izvorul părea că șoptește mai limpede. Un flăcău bogat i-l ceru pe mulți galbeni, crezând că puterea stă în lemn. Dar oricât a suflat, din fluier a ieșit doar un scârțâit sec. Ciobanul l-a luat înapoi și a cântat din nou dulce, spunând că fluierul e același și se schimbă doar cine suflă prin el.