Pieter Bruegel cel Bătrân s-a născut în jurul anului 1525, probabil în regiunea Breda, și a devenit cel mai mare pictor flamand al secolului al XVI-lea, celebru pentru că a adus în centrul artei figuri ignorate până atunci: țăranii, cu munca, petrecerile și suferințele lor. A călătorit în Italia în tinerețe, dar spre deosebire de contemporanii săi fascinați de manierism, s-a întors în Flandra cu ochii ațintiți spre peisajele nordice și viața de zi cu zi a oamenilor simpli. Seria sa de peisaje sezoniere, printre care Vânătorii în zăpadă și Ziua mohorâtă, reprezintă unele dintre primele capodopere ale picturii de peisaj din istoria artei occidentale. S-a mutat la Bruxelles în 1563, unde a trăit până la moartea sa pe 9 septembrie 1569, lăsând doi fii, Pieter cel Tânăr și Jan, care au moștenit talentul și au perpetuat numele familiei.

S-a născut la 3 aprilie 1889 la București, într-o veche familie de lăutari, și a studiat vioara la Conservatorul din capitală, unde l-a avut profesor pe Carl Flesch. La absolvire, în 1906, a compus pentru examenul de final „Hora staccato”, o miniatură strălucitoare care avea să facă înconjurul lumii și să fie preluată în repertoriul marilor violoniști. A dus arta lăutărească românească de pe terasele și grădinile de vară pe scenele de concert, cântând ani de-a rândul în orchestre de renume și impresionând prin virtuozitate. Se spune că însuși George Enescu l-ar fi socotit unul dintre cei mai desăvârșiți violoniști pe care i-a auzit. A murit la 28 martie 1949, la București, lăsând în urmă imaginea unui muzician care a înnobilat tradiția populară cu geniul interpretării.

Nu ne uităm niciodată de două ori la același curcubeu.