S-a născut în anul 1207, fiică a regelui Andrei al II-lea al Ungariei și a Gertrudei de Andechs-Meran, fiind astfel principesă a casei arpadiene. Încă din copilărie a fost logodită cu Ludovic al IV-lea, landgraf de Turingia, la a cărui curte, în cetatea Wartburg, a fost crescută și cu care s-a căsătorit în 1221. În scurta ei viață de soție și mamă s-a dăruit cu totul rugăciunii și milosteniei, hrănind flămânzii și îngrijind bolnavii cu mâinile ei. Rămasă văduvă în 1227, când soțul i-a murit în drum spre cruciadă, a părăsit curtea și a întemeiat la Marburg un spital pentru cei săraci, îmbrăcând haina smerită a Ordinului Franciscan. S-a stins la Marburg la 17 noiembrie 1231, doar la douăzeci și patru de ani, și a fost canonizată de papa Grigore al IX-lea în 1235, fiind cinstită ca ocrotitoare a celor în suferință.

Ceea ce visez este o artă a echilibrului, a purității și a liniștii, lipsită de subiecte tulburătoare sau neliniștitoare.

Deși predica sărăcia și cumpătarea, Seneca era unul dintre cei mai bogați oameni ai Romei imperiale, posedand vile, împrumuturi în Britania și o avere enormă — contradicție pe care adversarii săi nu au omis s-o invoce.