Episcop al Smirnei și ucenic nemijlocit al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, a fost punte vie între vremea Apostolilor și veacul următor, păstrând curată învățătura primită „din gură în gură”. A păstorit Biserica multă vreme cu blândețe și statornicie, a stat împotriva ereziilor și a mers la Roma spre a se sfătui cu episcopul de acolo asupra sărbătorii Paștilor. La bătrânețe adânci, prins în vremea prigoanei, a fost dus în arenă, iar când i s-a cerut să se lepede de Hristos, a răspuns: „De optzeci și șase de ani Îi slujesc și niciun rău nu mi-a făcut; cum aș putea să-L hulesc pe Împăratul meu, Care m-a mântuit?”. A fost osândit la ardere de foc, iar când flăcările nu l-au atins, a fost străpuns cu sabia, dându-și sufletul către anul 155. Este pomenit la 23 februarie, iar pătimirea lui este cuprinsă în „Mucenicia Sfântului Policarp”, una dintre cele mai vechi acte martirice.

Poartă-te cu un om așa cum ar putea și ar trebui să fie, și îl vei ajuta să devină ceea ce poate și trebuie să fie.

Petre Tutea s-a nascut pe 6 octombrie 1902 in Boteni, judetul Muscel, intr-o familie de preot, si si-a desavarsit studiile cu un doctorat in drept administrativ la Cluj (1929). Filosof, eseist si ganditor crestin, a fost supranumit Socrate al romanilor pentru modul socratic in care isi transmitea ideile, prin dialog viu si ironie spirituala fara seaman. Arestat in 1948 de regimul comunist, a petrecut 13 ani in temnita (la Ocnele Mari si alte inchisori) si inca 28 de ani in diverse forme de arest la domiciliu si supraveghere, publicand aproape nimic inainte de 1989. Credinta ortodoxa l-a sustinut de-a lungul tuturor incercarilor: repunea mereu persoana umana in relatie directa cu Dumnezeu, fara de care, spunea el, omul vine de nicaieri si merge spre nicaieri. A murit pe 3 decembrie 1991 la Bucuresti, iar opera sa, abia atunci difuzata larg, a fascin at generatii de cititori.