Francesco Petrarca s-a născut la 20 iulie 1304 în Arezzo, Toscana, și a copilărit în sudul Franței, la Avignon, unde tatăl său, notar florentin exilat, se stabilise la curtea papală. La 6 aprilie 1327, în biserica Sfânta Clara din Avignon, a văzut pentru prima oară femeia pe care o va numi Laura, și care i-a inspirat timp de decenii Canțonierul — una dintre cele mai strălucite colecții de poezie lirică din literatura mondială, alcătuită din 366 de poeme, în majoritate sonete. Erudit și diplomat, Petrarca a călătorit prin toată Europa în slujba unor principi și papi, câștigând în 1341, la Roma, coroana de laur a poetului laureat — primul titlu de acest fel acordat în Occident de la Antichitate. Considerat părintele umanismului renascentist, el a redescoperit manuscrise latine antice și a pus bazele unei noi sensibilități literare bazate pe introspecție și frumusețea limbii vernaculare. A murit la 18 iulie 1374, la Arquà, lângă Padova, cu puțin înainte de a împlini 70 de ani.

Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să se poată îndumnezei.

„Judecata de Apoi” de pe peretele altarului Sixtinei a stârnit scandal prin nuditatea figurilor, iar după moartea lui Michelangelo pictorul Daniele da Volterra a fost însărcinat să acopere părțile intime cu văluri și draperii. Din pricina aceasta a rămas în istorie cu porecla batjocoritoare „Il Braghettone”, adică „făcătorul de nădragi”.