Un citat · Oameni
Când vei privi cerul noaptea, fiindcă eu voi locui într-una din stele, fiindcă eu voi râde într-una din ele, va fi pentru tine ca și cum ar râde toate stelele.
Viață de om
S-a născut la 6 ianuarie 1802 la Târgoviște, într-o vreme când cultura românească își căuta încă glasul propriu. Elev și apoi urmaș al lui Gheorghe Lazăr la școala de la Sfântul Sava, a devenit unul dintre cei mai neobosiți ziditori ai limbii și învățământului în limba română. În 1829 a scos la București „Curierul Românesc”, cea dintâi gazetă românească de lungă durată, iar prin traduceri, gramatici și îndemnuri necurmate a deschis drum tiparului și școlii naționale. Când, în 1866, s-a întemeiat Societatea Literară Română — viitoarea Academie Română —, el a fost ales cel dintâi președinte, încununare a unei vieți puse în slujba cuvântului. S-a stins la 27 aprilie 1872, la București, lăsând în urmă un neam mai bogat în carte și în conștiință.
— Ion Heliade Rădulescu
Din același raft
Alte picături din Oameni
Un citat · Oameni
Pictura este poezie mută, iar poezia este pictură oarbă.
Viață de om · Oameni
S-a născut la 20 septembrie 1866 în satul Hordou, din ținutul Năsăudului, ca fiu de preot, al optulea copil dintr-o familie numeroasă. A crescut în lumea satului transilvănean, ale cărui datini, munci și bucurii aveau să-i hrănească toată poezia. Chemat la Sibiu, apoi la București de Titu Maiorescu, a devenit glasul liric al țăranului român prin volumul „Balade și idile” (1893) și prin poezii rămase în sufletul multor generații, precum „Nunta Zamfirei” și „Moartea lui Fulger”. A tălmăcit în românește „Divina Comedie” a lui Dante, muncă de o viață, și a cântat deșteptarea neamului în versuri ca acelea din „Noi vrem pământ”. Lovit de moartea fiului său și de povara anilor, s-a stins la 9 mai 1918, la București.
Citește tot →