Voievod al românilor din Maramureș, Bogdan a trăit în veacul al XIV-lea, într-o vreme de aspră stăpânire a coroanei ungare asupra ținuturilor de la miazănoapte. Neplecându-și grumazul înaintea regelui Ludovic I al Ungariei, el a trecut munții, se crede pe la anul 1359, în ținutul Moldovei, alungând pe voievozii puși de unguri și așezând acolo o stăpânire de sine stătătoare. Prin acest „descălecat” a întemeiat statul neatârnat al Moldovei, rupt de sub oblăduirea coroanei ungurești, faptă pe care înseși cronicile ungare o mărturisesc cu ciudă. A domnit până spre anul 1367, punând temelia unei țări și a unei dinastii ce avea să dea neamului voievozi vestiți, între care marele Ștefan. Rămâne în istorie ca întâiul domn de sine stătător al Moldovei și întemeietor al țării.