Născut pe la anul 748, fiu al lui Pepin cel Scurt din neamul carolingian, Carol a ajuns rege al francilor în anul 768 și, prin necurmate războaie, a lărgit stăpânirea sa peste cea mai mare parte a Apusului creștin, supunând pe saxoni, pe longobarzi și pe alte neamuri. În noaptea Crăciunului din anul 800, la Roma, papa Leon al III-lea i-a așezat pe cap coroana de împărat, reînviind astfel, după veacuri, demnitatea imperială în Apus. Cârmuirea sa a fost o vreme de rânduială și de înflorire, când s-au ridicat școli pe lângă mănăstiri, s-au copiat cărți vechi și s-a deșteptat învățătura, în ceea ce s-a numit „Renașterea carolingiană”. Iubitor de credință și de dreptate, deși abia deprinsese el însuși slova la vârstă înaintată, a strâns la curtea sa de la Aachen pe cei mai învățați bărbați ai vremii. S-a stins în anul 814, la Aachen, lăsând Europei temelia unei civilizații și numele de „părinte al Europei”.