Eu, Albrecht Dürer din Nürnberg, m-am pictat pe mine însumi în culori trainice, la vârsta de douăzeci și opt de ani.

S-a născut la 5 mai 1813, la Copenhaga, în Danemarca, cel mai mic dintre copiii unui negustor bogat și adânc religios, a cărui melancolie i-a marcat firea. A studiat teologia și filosofia la Universitatea din Copenhaga, dar a ales să rămână un scriitor liber, publicând adesea sub pseudonime prin care punea față în față felurile omenești de a trăi. Ruptura logodnei cu Regine Olsen a fost momentul care i-a hotărât destinul de gânditor solitar, dăruit scrisului. În opere precum „Frică și cutremur”, „Ori/ori” și „Boala de moarte”, a cercetat credința, angoasa, deznădejdea și saltul lăuntric prin care omul se leagă de Dumnezeu, așezând individul mai presus de sistem. Este socotit un părinte al existențialismului și un neîntrecut gânditor creștin al subiectivității. A murit la Copenhaga, la 11 noiembrie 1855, epuizat după o aprigă polemică împotriva bisericii oficiale daneze.

Norii au trecut peste cerul vieții mele, dar n-au adus ploaie, ci au colorat asfințitul meu.