Ucenic al Sfinților Apostoli și al doilea sau al treilea episcop al Antiohiei celei mari, a fost numit „Teoforul”, adică „purtător de Dumnezeu”, pentru fierbințeala dragostei sale de Hristos. În vremea prigoanei împăratului Traian a fost osândit să fie dus la Roma spre a fi dat fiarelor în arenă. Pe drumul cel lung către mucenicie, păzit de zece ostași aspri, a scris șapte epistole către Biserici și către Sfântul Policarp, în care întărește credința, îndeamnă la unire în jurul episcopului și își arată dorul de a se face „grâu al lui Dumnezeu”. A pătimit la Roma, sfâșiat de fiare în arenă, către anul 107-108. Este pomenit la 20 decembrie, iar mutarea moaștelor sale la Antiohia la 29 ianuarie.

Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni întru Tine.

Constantin Noica s-a nascut pe 12 iulie 1909 in comuna Vitanesti, judetul Teleorman, si a studiat filosofia la Bucuresti, avandu-l ca profesor pe Nae Ionescu; si-a completat formarea la Paris si la seminarele lui Heidegger la Berlin. In 1958 a fost arestat si condamnat la 25 de ani de munca silnica, din care a executat 6 ani la Jilava; dupa eliberare, a continuat sa lucreze in conditii dificile, respingand compromisul intelectual. Incepand cu 1975, s-a retras la Paltinis, in muntii de langa Sibiu, unde a intemeiat o scoala informala de filosofie adunand in jurul sau discipoli precum Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu. Opera sa de maturitate, incoronata de Sentimentul romanesc al fiintei (aparut postum, 1978), exploreaza maniera unica in care limba si spiritul romanesc traiesc problema existentei. A murit la Paltinis pe 4 decembrie 1987, ramanand cel mai important filosof roman al secolului XX.