Cel care contemplă adâncimile cerului noaptea vede infinitul deschizându-se deasupra sa.

Francisco de Goya s-a născut la Fuendetodos, Aragon, în 1746, și a urcat treptat până la rangul de prim pictor de curte al regelui Carol al IV-lea al Spaniei. A creat portrete strălucitoare și tapițerii pline de viață, dar și serii de gravuri tulburătoare — "Caprichos" și "Dezastrele războiului" — care denunțau superstiția, cruzimea și barbaria umană. În jurul anului 1793, o boală gravă l-a lăsat complet surd, transformându-i viziunea artistică: a doua jumătate a carierei sale este marcată de întuneric, ironie amară și viziuni coșmarestice, culminând cu celebrele "Picturi negre" executate pe pereții propriei case. A murit în exil la Bordeaux în 1828, la vârsta de 82 de ani, lăsând o operă ce a deschis drumul romantismului, expresionismului și artei moderne.

S-a născut în jurul anului 1548 la Ávila, în Spania, orașul sfintei Tereza, și a plecat de tânăr la Roma, unde a studiat la Collegium Germanicum, fiind hirotonit preot în 1575. Cel mai important compozitor spaniol al Renașterii, a scris exclusiv muzică sacră — liturghii, motete și imnuri — de o intensă adâncime mistică, în spiritul reformei catolice. Întors în Spania, a slujit ca preot și maestru de capelă în serviciul împărătesei Maria de Austria, la mănăstirea Descalzas Reales din Madrid. Culmea creației sale este „Officium Defunctorum” din 1605, un recviem la șase voci scris la moartea împărătesei, socotit una dintre capodoperele muzicii funebre. A murit la 27 august 1611, la Madrid, rămas până la capăt smerit slujitor al altarului și al cântului sacru.