Rugăciune
Împărăteasa mea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi nevoia mea, vezi necazul meu; ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Din același raft

Alte picături din Rugăciuni

Rugăciune · Rugăciuni
Doamne, Atotțiitorule, Dumnezeul puterilor și al tuturor trupurilor, Care între cele de sus locuiești și spre cele de jos privești; Cel Care ispitești inimile și rărunchii și tainele oamenilor le știi cu adevărat; Lumină fără de început și pururea fiitoare, în care nu este mutare sau umbră de schimbare; Însuți, Împărate fără de moarte, primește rugăciunile noastre pe care le aducem Ție din gurile noastre cele întinate, în acest ceas al nopții, îndrăznind pentru mulțimea milelor Tale. Iartă-ne greșelile ce am greșit înaintea Ta, cu cuvântul, cu fapta, din știință și din neștiință. Curățește-ne pe noi de toate întinăciunile trupești și sufletești, făcându-ne pe noi casă cinstitului și Sfântului Tău Duh. Și ne dăruiește nouă cu inimă veghetoare și curată să trecem toată noaptea acestei vieți, așteptând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni pe pământ cu slavă să judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflați zăcând și dormitând, ci priveghind și sculați în lucrarea poruncilor Lui și să fim gata a intra în bucuria și cămara slavei Lui celei dumnezeiești, unde este glasul cel neîncetat al celor care Te laudă și nespusa dulceață a celor care văd pururea frumusețea cea nespusă a slavei Tale. Că Tu ești Lumina cea adevărată, Care luminezi și sfințești toate, și pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.
Citește tot →
Ceaslov
Rugăciune · Rugăciuni
Cântați Domnului cântare nouă, că lucruri minunate a făcut Domnul. Mântuitu-l-a pe el dreapta Lui și brațul cel sfânt al Lui.
Proorocul David
Rugăciune · Rugăciuni
Sfinte îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel sfânt, dat mie de la Dumnezeu din cer, cu dinadinsul mă rog ție: tu astăzi mă luminează și mă păzește de tot răul, la fapte bune mă îndreptează și spre calea mântuirii mă îndreaptă. Amin.
Citește tot →
Ceaslov / Carte de rugăciuni — rugăciunea către îngerul păzitor