Rugăciune
Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru, luminând pe cei dintru întuneric. Veselește-te și tu, bătrânule drepte, cel ce ai primit în brațe pe Mântuitorul sufletelor noastre, Cel ce ne-a dăruit nouă și învierea.
— Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Din același raft

Alte picături din Credință

Rugăciune · Credință
Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu. Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul și pământul.
Proorocul David
Rugăciune · Credință
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (de mulțumire după Dumnezeiasca Împărtășire) Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, care ești lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea și bucuria mea, mulțumesc ție, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să fiu părtaș Preacuratului Trup și Scumpului Sânge al Fiului tău. Ci tu, care ai născut Lumina cea adevărată, luminează-mi ochii cei înțelegători ai inimii. Ceea ce ai născut Izvorul nemuririi, înviază-mă pe mine, cel omorât de păcat. Ceea ce ești Maica iubitoare de milostivire a Dumnezeului celui milostiv, miluiește-mă și dă umilință și zdrobire inimii mele și smerenie gândurilor mele și ridicare din robia cugetelor mele. Și mă învrednicește, până la sfârșitul vieții, fără de osândă să primesc sfințirea Preacuratelor Taine, spre tămăduirea sufletului și a trupului. Și-mi dă, Stăpână, lacrimi de pocăință și de mărturisire, ca să te laud și să te măresc pe tine în toate zilele vieții mele, că binecuvântată și preamărită ești în veci. Amin.
Citește tot →
Rânduiala ortodoxă
Știai că… · Credință
Știai că Boboteaza se mai numește și „Teofanie” sau „Epifanie”, amândouă cuvinte grecești ce înseamnă „arătarea lui Dumnezeu”? De aceea în această zi se face slujba cea mare a sfințirii apei, numită Agheasma Mare.