Doamne, Iubitorule de oameni, au doară nu-mi va fi mie așternutul acesta groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte, și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem, și de munca cea fără de sfârșit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii, și pe preacurata Ta Maică, și pe toate puterile cerești, și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și munca. Dar, rogu-mă Ție, Doamne, mântuiește-mă după mulțimea bunătății Tale; că, de vei mântui pe cel drept, nu-i lucru mare, și de vei milui pe cel curat, nu-i nimic de mirare, că sunt vrednici de mila Ta; ci spre mine, păcătosul, să faci minuni cu mila Ta; întru aceasta să arăți iubirea Ta de oameni, ca să nu biruiască răutatea mea bunătatea și milostivirea Ta cea negrăită; și precum voiești, tocmește pentru mine lucrul. Amin.