Rugăciune
Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit!
— Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina
Din același raft

Alte picături din Credință

Un citat · Credință
Credința este viața inimii.
Sf. Ioan de Kronstadt
Rugăciune · Credință
Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, nicicum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră.
Citește tot →
Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Poveste cu tâlc · Credință
Zicea avva Pimen: „Precum fumul izgonește albinele și li se ia dulceața lucrului lor, așa și odihna trupească izgonește frica de Dumnezeu din suflet și-i strică toată lucrarea cea bună.” Învățătura: iubirea de tihnă trupească alungă din inimă frica lui Dumnezeu, temelia oricărei virtuți.
Citește tot →
din Pateric