Rugăciune
Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul şi cu privegherea cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Cuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
— Sf. Cuv. Teodora de la Sihla
Din același raft

Alte picături din Credință

Rugăciune · Credință
Doamne, Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, milostivește-Te spre mine, păcătosul robul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, nevrednicului, și-mi iartă toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât dobitocul, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute.
Citește tot →
Rugăciunile de dimineață
Un citat · Credință
Iar acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Poveste cu tâlc · Credință
Un frate l-a întrebat pe avva Pimen: „Am făcut un păcat mare și vreau să mă pocăiesc trei ani.” Iar bătrânul i-a zis: „E mult.” „Atunci un an?” „E mult.” Cei de față întrebau: „Până la patruzeci de zile?” Iar el a răspuns: „Și acesta e mult. Eu zic că, de se va pocăi omul din toată inima și nu va mai face acel păcat, și în trei zile îl primește Dumnezeu.” Căci Dumnezeu caută nu numărul zilelor, ci inima zdrobită.
Citește tot →
din Pateric