Stăpâne, Iubitorule de oameni, oare nu-mi va fi mie acest pat groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată, groapa îmi zace înainte și iată, moartea îmi stă înainte. De judecata Ta, Doamne, mă tem și de munca cea fără de sfârșit; iar a face rău nu mai contenesc. Pe Tine, Domnul Dumnezeul meu, pururea Te mânii și pe Preacurata Maica Ta și pe toate puterile cerești și pe sfântul înger, păzitorul meu. Și știu, Doamne, că nu sunt vrednic de iubirea Ta de oameni, ci vrednic sunt de toată osânda și munca. Ci, Doamne, ori că voiesc, ori că nu voiesc, mântuiește-mă.

Nespurcată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară, a lui Dumnezeu Mireasă, Stăpână, care pe Dumnezeu-Cuvântul cu oamenii, prin preaslăvită nașterea ta, l-ai unit și firea cea lepădată a neamului nostru cu cele cerești ai împreunat; ceea ce ești singura nădejde a celor deznădăjduiți și celor biruiți ajutătoare, gata folositoare celor ce aleargă la tine și tuturor creștinilor scăpare: nu te scârbi de mine, cel păcătos și întinat, care cu urâte gânduri, cu cuvinte și cu fapte, pe mine de tot netrebnic m-am făcut și, cu lenevirea dulceților vieții, cu voia rob m-am făcut. Ci, ca ceea ce ești Maica de oameni iubitorului Dumnezeu, cu iubirea de oameni, milostivește-te spre mine, păcătosul și întinatul, și primește rugăciunea mea, ceea ce se aduce ție din buze necurate. Amin.

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat, și cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Stelian, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.